CE FACEM?

Am pornit într-o misiune importantă în iarna anului 1990, în momentul în care am devenit o realitate sub forma unui sindicat.

Ne-am afirmat drept o organizație cu un puternic impact social și cultural, implicându-ne în medierea conflictelor sociale cât și în organizarea de acțiuni cu caracter educativ și de divertisment pentru studenți.

Acum suntem mai mult decât atât. Ne preocupăm în mod activ de viața și bunăstarea studenților din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Existăm de 28 de ani și ne menținem tineri datorită generațiilor care se înscriu în organizația noastră.

Un principal obiectiv al organizației noastre este dezvoltarea personală și profesională a studenților. Voluntarii noștri intră într-un proces de dezvoltare imediat după înscriere. Print training-uri, management-ul coordonatorului din departamentul din care face parte, sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească dar cel mai important prin intermediul familiei noastre și a mediului creat de noi.

Ce anume dezvoltăm?

LEADERSHIP

Te transformăm într-un coordonator adevărat, care nu se sperie ușor de o sarcină mai solicitantă și cunoaște tehnici de management al unui grup de voluntari

COMUNICARE

Descoperi faptul că vorbitul în fața unui public mai mare decât tu și câțiva prieteni nu e așa de greu și că totul vine cu exercițiu și stimă de sine la niveluri înalte. Descoperi tehnici importante de comunicare și îți îmbogățești vocabularul.

CREATIVITATE

Descoperi cum să găsești soluții creative și inovative la probleme solicitante și presante. 

TEAMWORK

Să lucrezi în echipă înseamnă să asculți opinii și să faci compromisuri pentru un scop comun. Înseamnă să lași la o parte orgoliile, ideile preconcepute și faci loc pentru optimism, energii pozitive și bunătate.

MINDSET

Te învățăm cum să-ți creezi un set de obiceiuri mentale productive și eficiente pentru viața ta de student. Descoperă cum să-ți manageriezi mai bine timpul, să găsești soluții la probleme mai ușor și cum să-și stabilești obiectivele.

OPEN-BOX THINKING

Învață să gândești „în afara cutiei” și descoperă cum să vezi lumea și problemele tale dintr-o perspectivă mult mai eficientă și sănătoasă pentru tine.

Prin activitatea noastră, dorim să modelăm caractere de succes. Dorim să creăm un mediu comfortabil și o sursă de creativitate pentru toți voluntarii noștri. Folosim entuziasmul și dorința de afirmare pentru a crea o minte organizată și ascuțită.

Aici la LS Bacău, credem că tinerii sunt cheia pentru un viitor mai bun. Prin fiecare experiență pe care o creăm, ne străduim să creăm oamenii de mâine.

Scroll Up