Următoarele măsuri au fost luate de Guvernul României în urma ședinței dintre Președintele Klaus Iohannis, Ministrul de Interne Marcel Vela, Ministrul Apărării Nicolae Ciucă și Ministrul Sănătății Victor Costache, în contextul pandemiei cu virusul COVID-19 astfel se extinde interzicerea deplasărilor pe timp de zi și noapte cu excepția:
- Deplasărilor în interes profesional, inclusiv deplasările între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
- Deplasărilor pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
- Deplasărilor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- Deplasărilor din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
- Deplasărilor scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice dar nu activități sportive în echipă, deplasarea pentru donarea de sânge, deplasarea în scop de voluntariat, deplasarea pentru comercializarea produselor agricole.
La aceste prevederi se adaugă necesitatea de a avea o declarație pe proprie răspundere completată, a unei adeverințe de la angajator, scrise de mână sau printate și completate, în cazul deplasărilor sau legitimații de serviciu. Aceste declarații sau adeverințe pot fi prezentate și prin intermediul unui dispozitiv precum telefon, tabletă, etc. Măsura se aplică de mâine 25.03 de la ora 12:00.
Se interzice deplasarea persoanelor în vârstă de peste 65 de ani ziua dar și noaptea în afara intervalului 11:00 – 13:00. Deplasarea în afara intervalului se va face doar în scop profesional sau agricol, pentru verificarea motivului deplasării, se prezintă adeverința dată de angajator, legitimația de serviciu.
Toate zboruile înspre și dinspre Franța și Germania vor fi suspendate pe o perioadă de 14 zile, începând de mâine 25.03.2020.
Armata va asigura personal și mijloace pentru suplimentarea forțelor de la frontiere și a celor de menținere a ordinii publice. Autoritățile locale identifică persoanele fără adăpost și le îngrijesc.
Instituțiile publice și magazinele au obligația de a delimita spațiile pentru respectarea distanței minime de un metru. Piețele agroalimentare trebuie să organizeze activitatea, pentru ca între comercianți și cumpărători să existe distanță. Vânzătorii trebuie să poarte echipament de protecție. Activități permise în centre comerciale: vânzării produselor electronice și electrocasnice de către operatorii care asigură livrare, cât și vânzarea produselor de optică medicală
Documentele care expiră în perioada stării de urgență pot fi schimbate în termen de 90 de zile de la expirarea stării de urgență.