Cu mult înainte să poată vorbi, oamenii și-au exprimat sentimentele și gândurile prin mișcare. De-a lungul timpului, dansul s-a dezvoltat într-o formă de divertisment. Originile baletului pot fi urmărite până în perioada Renașterii și în dansurile de la curțile Franței și Italiei.
Orice ocazie ce se menea a fi sărbătorită, naștere sau nuntă, cerea nevoia pentru un dans social. Toate doamnele și domnii de la curte erau învățați aceste dansuri complicate ca parte a educației lor sociale.
În jurul anilor 1400, dansurile de la curte au devenit mai complicate și mai detaliate, apărând astfel nevoia ca acestea să fie codificate pentru a le menține coerența. Instructori speciali de dans au început să apară. Acești oameni au fost extrem de respectați și erau considerați a fi cele mai bune cadre didactice de dans, creând dansuri ce au fost utilizate în toată Europa.
Regele Ludovic al XIV-lea a avut o influență profundă asupra progresului baletului. Nu numai că era un susținător avid al dansului, dar era și un interpret iubit de toată lumea. Mai mult decât atât, Ludovic era supranumit „Regele Soare”, un nume primit după ce a apărut împodobit cu aur precum Apollo, zeul soarelui, în „Le Ballet de la Nuit”.
În 1661, regele Ludovic al XIV-lea a deschis prima școală de balet din lume, „Academia Regală de Dans”. Pierre Beauchamps, un maestru al baletului de la școală, este creditat cu dezvoltarea celor 5 poziții de bază ale piciorului în balet. Aceste poziții încă stau la baza tuturor pașilor clasici ai baletului și sunt universal înțelese, chiar dacă denumirile lor sunt în franceză.
Un alt dansator proeminent al baletului din acea vreme era Jean-Baptiste Lully, responsabil pentru deschiderea Baletului Operei din Paris. Lully nu numai că a început să facă distincția între dansatorii profesioniști și curteni, dar a inclus și femeile. Înainte, baletul era executat doar de bărbați.
În perioada pre-romantică, la începutul anilor 1800, mare parte a vocabularului dansului (pașii și pozițiile) folosit astăzi era deja stabilit, iar fustele au fost scurtate la o lungime nemaiauzită, chiar deasupra gleznei.
Perioada pre-romantică este originea „en pointe”. Dansatoarea italiană Marie Taglioni este considerată ca fiind prima balerină care a dansat „en pointe” (balansarea și mișcarea pe vârfurile degetelor de la picioare).
Perioada între 1830 și 1870 este considerată Perioada Romantică a baletului clasic. Baletul din această perioadă a utilizat o linie foarte specifică a corpului și brațelor. Marie Taglioni a dansat în piesa de balet romantic „La Sylphide” purtând un corset cu o rochie în formă de clopot, un predecesor al fustei tutu. În această perioadă femeile au intrat în lumina reflectoarelor.Citește și: Cand a fost inventat generatorul electric?
După perioada romantică, baletul clasic rus a luat avânt în Sankt Petersburg la sfârșitul anilor 1800 cu coregrafia lui Marius Petipa și a asociatului său Lev Ivanov. Odată cu creșterea capacităților tehnice ale dansatorilor, Petipa a creat pentru ei balete clasice foarte lungi și foarte dificile. Acestea au inclus „pas de deux” pentru o femeie și un bărbat în rolul dansatorilor principali, urmat de un solo dificil pentru fiecare.
Costumele femeilor au devenit mai scurte, iar fusta tutu a devenit populară. Această schimbare a permis dansatorilor să se miște mai ușor și spectatorilor să vadă picioarele dansatorilor când executau pașii dificili. Multe dintre baletele ale căror coregrafie a fost realizată atunci, precum Lacul Lebedelor și Spărgătorul de Nuci, încă sunt interpretate și astăzi în toată lumea.
În 1909, un impresar numit Serghei Diaghilev a creat Baletele Rusești din Paris. Acestea aveau influențe puternice franceze și rusești și erau responsabile pentru introducerea unor coregrafi precum Vaslav Nijinsky, Enrico Checchetti și Georgi Balanchivadze. Aceste ansambluri de dansatori au colindat toată Europa aducând cu ei noi coregrafii, costume și decoruri concepute de mari artiști.
În 1926, Baletul Regal din Anglia se deschide, cu Sir Frederick Ashton în calitate de coregraf. Aici o întâlnim pe cea mai mare balerină din toate timpurile, Dame Margot Fonteyn. Contribuțiile celor doi au fost recunoscute de către regina Elisabeta a II-a prin acordarea de titluri de onoare.
În 1934, fostul Balet Mariinsky din Sankt Petersburg a fost redenumit Baletul Kirov. Baletul Kirov este și acum recunoscut ca unul dintre cele mai mari din toată lumea și a produs unii dintre cei mai influenți dansatori și coregrafi din lume, printre care Mihail Fokine, Anna Pavlova, Vaslav Nijinsky, Tamara Karsavina, Natalia Makarova, Rudolf Nureyev și Mikhail Baryshnikov.
În America baletul a început în New York, odată cu deschiderea Teatrului de Balet și a Baletului din New York City. Aici, Anthony Tudor a realizat coregrafia pentru lucrări de balet, introducând un amestec de balet clasic și contemporan.
Ceea ce acum se numește dansul contemporan include de fapt o gamă largă de stiluri de dans. Majoritatea companiilor de dans contemporan își bazează tehnicile de dans pe tehnici de balet sau tehnici moderne sau o combinație a celor două, iar repertoriile lor reflectă de cele mai multe ori această diversitate. Dansul contemporan permite dansatorilor și coregrafilor o gamă mai largă de mișcări pentru a putea crea și realiza dansuri.
