Bursele Telekom

2019: Bursele Telekom pentru studenții cu potențial

Compania TELEKOM România se implică în educarea tinerei generaţii prin programul Bursele TELEKOM încă din 2010, oferind sprijin material tinerilor ambiţioşi şi talentaţi. Această inițiativă continuă astfel cu succes programele prin care compania a oferit până în prezent 110 burse către studenţi.

Programul Bursele TELEKOM oferă 5 burse de excelenţă prin intermediul unui concurs naţional, care se adresează studenţilor din anul I, înscrişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, categoriile buget sau taxă, la zi, la urmatoarele specializări: automatică și calculatoare, informatică, cibernetică, matematică, inginerie electrică, telecomunicații si tehnologia informației.

Concursul este organizat în două etape.

  • Prima etapă, care este şi eliminatorie, presupune completarea şi trimiterea unui formular de înscriere, până la data de 15 decembrie 2019, către Telekom România pe website-ul www.burseletelekom.ro. În urma acestei etape vor fi selectați 10 finalisti care se vor califica în etapa a doua.
  • Această etapă presupune participarea la un interviu, organizat în data de 14 ianuarie 2020, în urma căruia vor fi desemnaţi câştigătorii celor 5 burse.

Valoarea bursei acordate de către Telekom România fiecărui candidat dintre cei 5 desemnaţi câştigători reprezintă suma de aproximativ 18.720 RON, împărţită în 9 tranşe lunare, aferente lunilor ianuarie – iunie 2020 și octombrie – decembrie 2020 (tranșe stabilite la valoarea salariului minim pe economie). Mai multe informații despre condiţiile de aplicare puteţi găsi pe website-ul concursului www.burseletelekom.ro.

Liga Studențească din Bacău le urează tuturor studenților mult succes!

Loading