CEDO

Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

Departamentul de Consiliere Profesională
Gruparea „Alumni Vasile Alecsandri” Bacău
Departamentul de Matematică, Informatică și Științele Educației
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Asociația Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

vă invită să luați parte la

Conferința Națională

„CONSILIERE – EDUCAȚIE – DEZVOLTARE – ORIENTARE – CEDO 2015 “ (Ed. I)

Evenimentul îşi propune, cu ocazia marcării a 10 ani de consiliere și orientare în carieră în cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, să aducă împreună atât specialiști din domeniile consilierii în carieră și orientării profesionale, psihologiei, sociologiei, pedagogiei, didacticilor de specialitate cât și elevi, studenți, tineri absolvenți și angajatori într-un forum destinat dezbaterii problemelor comune precum și schimbului de idei, bune practici și strategii specifice.

Scopul conferinței este de a coagula un pol complex (elevi, studenți, consilieri, profesori, absolvenți, angajatori) de reflecție și intervenție în domeniul consilierii și orientării în carieră precum și al domeniilor conexe (științific, didactic, psihosocial, antreprenorial) în vederea asigurării unei integrări sociale, școlare și profesionale superioare pentru elevi, studenți și tinerii absolvenți.

Evenimentul urmăreşte să aducă problematica consilierii și orientării în carieră mai aproape de elevi, studenți și tinerii absolvenți, să o argumenteze și demonstreze ca pe o realitate vie, utilă, tangibilă, frumoasă și antrenantă care, dincolo de cunoaștere și autocunoaștere, poate asigura o cale reală de dezvoltare personală și profesională de succes, un mecanism cu impact autentic în inserția superioară pe piața muncii.

Vă așteptăm la Bacău să reflectăm împreună, să ne implicăm interactiv, colaborativ, interdisciplinar și să ne exprimăm cu deschidere, competență și încredere opțiunile asupra unor dimensiuni ale consilierii și orientării în carieră/profesionale cum sunt cele care fac obiectul celor 9 workshopuri, dezbateri și ateliere:

  • 1. Fii C(conştient), L(liber), A(utentic),R(responsabil) în alegerea carierei tale!
  • 2. Intervenția în criză în spațiul de viață (Life Space Crisis Intervention) – De la conflict la coping
  • 3. Tehnici de învățare eficientă. Invaţarea metacognitivă
  • 4. Consilierea carierei – provocări și expectanțe
  • 5. Utilizarea internetului in consilierea educatională. Aplicaţii web 2.0.
  • 6. Universitatea și piața muncii – pas in viitor: ce se află dincolo de etichete?
  • 7. Biblioteca vie: 1. Povești de succes ale absolvenților 2. Voluntariatul – povestea frumoasă și responsabilă a studenției
  • 8. Să reducem tensiunea (Turning down the heat) – Prevenirea conflictului și contra-agresivității în clasă
  • 9. Cariera – de la mituri și așteptări la realitate

 

În același timp, comunicările științifice prezentate în cadrul conferinței, evaluate in sistem peer review și selectate vor fi publicate, în limba engleză, într-un număr special pe 2015 al Journal of Innovation in Psychology, Education and Didactics, JIPED, http://ligastudenteasca.ro/?goto=eyJsaW5rIjoiaHR0cDpcL1wvamlwZWQudWIucm9cLyIsInBvc3RfaWQiOjM2NX0= indexat în baze de date internaționale.

Puteți să ne contactați la numerele: 0234208289 sau 0747066462 sau la adresa de e-mail: dcp@ub.ro

Vă așteptăm cu sinceră emoție și bucurie la Bacău! CEDO

925 total views, 2 views today